Ce inseamna scrisul pentru mine

Stii senzatia aia cand simti nevoia disperata de a vorbi cu cineva si vrei sa te descarci? Si gasesti persoana potrivita cu care sa vorbesti si te simti excelent dupa. Ei bine, asta patesc eu cand scriu. E ca si cum as vorbi cu cel mai bun psiholog posibil! Nu stiu daca  ati trait vreodata acest sentiment, dar va spun ca este unul dintre cele care iti dau o stare de spirit mult mai buna.
  
Teoretic, tot ce fac este sa imi pun gandurile pe hartie. Practic, gandurile mele danseaza pe foaia alba, iar eu sunt nevoita sa le ordonez, sa le aranjez intr-un mod in care sa le multumesc pe toate. E greu, necesita mult timp, dar asta iubesc sa fac. Atunci cand scriu, parca multe dintre cuvintele pe care le spun nu-mi apartin, ci sunt spuse de sufletul meu, eu sunt doar un intermediar intre el si foaia de lucru. Uimitor, nu-i asa? Stiti ce e ciudat? Sa citesti ceva scris de tine si sa nu te regasesti. Asta e cu adevarat un lucru pe care nu-l doresc nimanui. Cum vine asta? Sa nu ma mai recunosc pe mine, cea de acum cateva luni? Asa de tare m-am schimbat incat nu mai pot sa simt nimic atunci cand citesc ceva scris cu ceva timp in urma? E posibil? Da, este foarte posibil. Cand scriu, este necesar sa am o anumita stare de spirit, de multe ori proasta. In loc sa ma cert cu persoana care mi-a facut rau, eu aleg sa plang cu creionul in mana. Ei bine, dupa ce trece o perioada de timp si sufletul mi se vindeca,imi dau seama ca lacrimile pe care le-am varsat pe foaia de hartie nu si-au avut rostul.

Scrisul e ca si cum as face scufundari. Atunci cand aleg sa ma scufund, nu mai pot vorbi cu nimeni. Cand ma aflu in adancuri si descopar lucruri noi, ma simt de parca am cucerit lumea. Atunci cand ma intorc la suprafata, lumea arata altfel. De fiecare data imi doresc si mai mult sa ma intorc in apa, sa explorez locuri si mai adanci, sa petrec mult mai mult timp inotand. Vad lumea prin alti ochi dupa ce scriu, totul mi se pare mai pur, mai aproape de origini.
   

Oricine poate scrie? Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare. Multi nici macar nu incearca, spunandu-si  incontinuu ca ei nu sunt buni la asa ceva. Ei bine, oameni dragi, credeti ca Bach sau Picasso stiau ca vor deveni niste genii ai tuturor timpurilor? Ei s-au nascut cu talent, dar a depins de ei cum au decis sa si-l slefuiasca. Asa este si in cazul nostru: poate ca ai un talent exceptional la scris, ai cuvinte care ard de nerabdare sa iasa la suprafata, dar nu vrei nici macar sa incerci sa compui ceva. Si uite asa se pierde un talent, se pierde un posibil geniu. Incercati, oameni buni, incercati macar o data! Nu aveti ce pierde. Daca nu iese, asta e, inseamna ca talentul vostru este in al domeniu. Dar daca iese, nu va opriti din scris. Cine stie ce spirit eminescian sta ascuns in interiorul tau...
    
Scrisul este medicamentul meu impotriva tristetii. Regret faptul ca nu am destul timp pentru a scrie mai des, este un lucru care ma doare foarte tare. Daca ar fi dupa mine, daca nu as fi nevoita sa mai fac si alte lucruri, as scrie toata ziua si toata noaptea. Nu as avea nevoie nici macar de foarte multa mancare. Atunci cand scriu, parca Universul se opreste in loc si ma priveste cum imi pun sufletul in fiecare creatie. Mi-a placea enorm ca toti oamenii sa simta macar o data ce simt eu atunci cand scriu. Cred ca lumea ar fi mai buna daca le-ar curge prin vene dorinta arzatoare de scris, de exprimare libera. Poate intr-o zi voi reusi sa scriu o carte despre aceasta arta. Nimeni nu stie, viitorul este atat de imprevizibil. Pana atunci tot ce pot sa fac este sa scriu in continuare de cate ori pot, de cate ori am nevoie sa ma descarc, de cate ori simt ca nimeni nu este langa mine, inafara rimelor albe.  Sper ca intr-o buna zi sufletul meu sa se transfigureze intr-o foaie de hartie, iar inima sa scrie cu cerneala rosie o declaratie de dragoste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu