Pe Hitchcock l-am descoperit întâmplător, acum doi-trei ani, când am auzit la televizor făcându-se reclamă la un box cu filmele regizate de el. Mi-a captat imediat atenţia, iar în zilele următoare mi-am cumpărat primul dvd.
Am rămas fascinată de modul în care îşi crea personajele, cum se derula acţiunea şi, da, suspansul era la el acasă. Fireşte că, ulterior am cumpărat şi restul filmelor, întregindu-mi colecţia. Însă cele 20 de filme şi un scurt documentar cu cuprindea un interviu şi câteva declaraţii ale regizorului, nu mi-au fost suficiente. Am început să caut cât mai multe despre acest Alfred Hitchcock. Rezultat? Aproximativ 65 de filme, plus multe alte episoade într-un show intitulat Alfred Hitchcock presents. Am început să descopăr la el, fără să citesc critică de film, anumite tipare folosite cu regularitate. Eroina blondă, cuplul fericit în dragoste, umorul inteligent, frumuseţea actriţelor, muzica ce te ţine cu răsuflarea tăiată, sunt doar câteva dintre elementele filmelor lui Hitch.
Psycho, Vertigo şi Rebeca sunt în topul preferinţelor mele. Acţiunea în aceste filme se petrece într-un mod delirant, seducător, captivant, Hitchcock reuşind să transpună pe peliculă foarte bine toate trările personajelor sale, cu ajutorul unor actori foarte buni. De altfel, ca mulţi alţii, regizorul şi-a păstrat anumiţi actori preferaţi cu care a lucrat la mai mult de un film.
Până de curând, aprecierea pe care o aveam legată de maestrul suspansului a prins o uşoară îndoială. Nu asupra manierei de regizare, pe care o consider revoluţionară şi inovatoare pentru acea perioadă, ci a modului său de a fi. Am avut ocazia să vizionez filmele despre el şi despre munca depusă pentru capodoperele sale. Hitchcock, în exemplara interepretare a lui Anthony Hopkins, redă momentele de muncă la apreciatul Psycho. Aici am văzut prima dată felul obsesiv în care lucra cu actorii săi, caracterul dificil şi puternica nevoie de recunoaştere şi apreciere din partea celorlaţi. Filmul Fata, a fost chiar mai şocant pentru mine. Aici este ilustrată povestea actriţei Tippi Hedren. Tippi a jucat în „Păsările” şi „Marnie” a lui Hitchcock, însă colaborarea cu marele regizor s-a arătat foarte dificilă, el devenind obsedat de ea, cu un puternic instinct de control asupra ei şi agresând-o sexual.
Cu toate acestea, încerc să ma detaşez de omul Hitchcock şi să apreciez doar geniul regizoral. El a devenit o insipraţie pentru mulţi regizori, scenarişti, etc. La noi există chiar şi o revistă ce-i poartă numele (Alfred Hitchcock Mystery Magazinr), preluată din afară, dedicată în special poveştirilor cu detectivi, crime şi suspans. Nu pot decât să aplud iniţiativa şi să sper la tot mai multe poveşti originale.
Am rămas fascinată de modul în care îşi crea personajele, cum se derula acţiunea şi, da, suspansul era la el acasă. Fireşte că, ulterior am cumpărat şi restul filmelor, întregindu-mi colecţia. Însă cele 20 de filme şi un scurt documentar cu cuprindea un interviu şi câteva declaraţii ale regizorului, nu mi-au fost suficiente. Am început să caut cât mai multe despre acest Alfred Hitchcock. Rezultat? Aproximativ 65 de filme, plus multe alte episoade într-un show intitulat Alfred Hitchcock presents. Am început să descopăr la el, fără să citesc critică de film, anumite tipare folosite cu regularitate. Eroina blondă, cuplul fericit în dragoste, umorul inteligent, frumuseţea actriţelor, muzica ce te ţine cu răsuflarea tăiată, sunt doar câteva dintre elementele filmelor lui Hitch.
Psycho, Vertigo şi Rebeca sunt în topul preferinţelor mele. Acţiunea în aceste filme se petrece într-un mod delirant, seducător, captivant, Hitchcock reuşind să transpună pe peliculă foarte bine toate trările personajelor sale, cu ajutorul unor actori foarte buni. De altfel, ca mulţi alţii, regizorul şi-a păstrat anumiţi actori preferaţi cu care a lucrat la mai mult de un film.
Până de curând, aprecierea pe care o aveam legată de maestrul suspansului a prins o uşoară îndoială. Nu asupra manierei de regizare, pe care o consider revoluţionară şi inovatoare pentru acea perioadă, ci a modului său de a fi. Am avut ocazia să vizionez filmele despre el şi despre munca depusă pentru capodoperele sale. Hitchcock, în exemplara interepretare a lui Anthony Hopkins, redă momentele de muncă la apreciatul Psycho. Aici am văzut prima dată felul obsesiv în care lucra cu actorii săi, caracterul dificil şi puternica nevoie de recunoaştere şi apreciere din partea celorlaţi. Filmul Fata, a fost chiar mai şocant pentru mine. Aici este ilustrată povestea actriţei Tippi Hedren. Tippi a jucat în „Păsările” şi „Marnie” a lui Hitchcock, însă colaborarea cu marele regizor s-a arătat foarte dificilă, el devenind obsedat de ea, cu un puternic instinct de control asupra ei şi agresând-o sexual.
Cu toate acestea, încerc să ma detaşez de omul Hitchcock şi să apreciez doar geniul regizoral. El a devenit o insipraţie pentru mulţi regizori, scenarişti, etc. La noi există chiar şi o revistă ce-i poartă numele (Alfred Hitchcock Mystery Magazinr), preluată din afară, dedicată în special poveştirilor cu detectivi, crime şi suspans. Nu pot decât să aplud iniţiativa şi să sper la tot mai multe poveşti originale.
Oi amiga, o que aconteceu com seu blog??
RăspundețiȘtergeresaudades...
Mary